Personalitate politică marcantă a județului Hunedoara a reprezentat întotdeauna eficient comunitatea hunedoreană. Ani la rând, a ocupat funcția de președinte și vicepreședinte de partid.
Votul matur al hunedorenilor l-a desemnat, în anul 2012, drept senator, alegând astfel responsabilitatea și perseverența unui politician.
Activitatea fructuoasă din mandatul 2012-2016 este oglindită tocmai în cele 708 intervenții parlamentare, ceea ce reprezintă un indice al activității parlamentare de 150,6.

Familie

S-a născut în data de 2 Martie 1970 și este singurul copil la părinți.
Tatăl și mama lui, o familie modestă cu venit mediu, i-au oferit o educație admirabilă, învățându-l de mic valoarea muncii și a respectului pentru cei din jur. Este căsătorit din anul 1997 cu Alina Vochițoiu și are 2 copii, Diana – Teodora și Petre.
Educație
În anul 1988 a absolvit Liceul Industrial din Petrila – Profilul Mecanic, după care a urmat Facultatea de Mine a Universității din Petroșani fiind licențiat în Inginerie Minieră.
Între anii 1998 și 2000 a terminat Masterul în Securitatea Muncii și Studii Postuniversitare – Perfecționarea Personalului Didactic la Universitatea din Petroșani și Școala Națională de Studii Politice și Administrative în cadrul Facultății Științe Politice.
A absolvit un prim master în Managementul Afacerilor Publice Europene la Facultatea de Științe Politice și Administrative din cadrul Universitatea Babeș – Bolyai.
A absolvit și un master în Economie Socială la Universitatea de Vest din Timișoara.
În anul 2014 a urmat cursul de perfecționare „Politică externă și diplomație” la Institutul Diplomatic Român.

Carieră

2012 – prezent senator în Parlamentul României;
01.01.2010 – 22.10.2012 – Director General la SC EURO JOBS SRL;
25.05.2009 – 12.10.2009 – Director coordonator la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Vest;
30.05.2005 – 22.05.2009 – Director General în cadrul SC EURO JOBS SRL;
2001-2004, 2006 – 2008 – Cadru didactic asociat la Universitatea din Petroşani, Facultatea de Ştiinţe;
2005- 2007 – Cadru didactic asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – Bucureşti, Disciplinele: „Managementul instituţiilor publice” şi “Dezvoltare Locală şi politici publice;
mai 2001-iunie 2005 – Director managementul pietei muncii în cadrul Agenţiei Judeţeane de Ocupare a Forţei de muncă Hunedoara;
1997 – aprilie 2001 – Inginer la E.M.Petrila;
1991- 1997 – Muncitor la E.M Petrila;
1988- 1991 – Strungar la UMIROM – Petroşani.

Politică

Și-a început cariera politică în PSD în calitate de vicepreședinte al județului Hunedoara, partid din care a fost exclus în urma unui boicot. A intrat în PP-DD alături de Dan Diaconescu care a avut încredere în el și l-a numit președinte al Organizației Județului Hunedoara. A devenit membru UNPR, după ce PP-DD a fost absorbit de această formațiune politică.
Fuziunea UNPR – PMP îi aduce funcția de președinte al județului Hunedoara.
Între anii 2012-2016 a fost senator în Parlamentul României.
În prezent, candidează pe locul I pentru un mandat de deputat pe lista Partidului Mișcarea Populară la alegerile din 11 Decembrie.